Bebelusul are nevoie de prezenta mamei cat mai mult timp

Ati observat vreodata animelele cu pui sa vedeti cat timp sunt langa micutii lor? La majoritatea mamiferelor mai mari in primele saptamani mama aproape nu se dezlipeste de langa puiuti si continua sa ramana in preajma lor chiar si cand acestia devin relativ independenti pana cand, o data ce acestia devin adulti tineri sunt lasati sa se descurce singuri.

Puiul de om se naste fiind complet dependent de ingrijire din partea altei persoane. El nu vede nu poate sa se deplaseze sau sa isi miste corpul voluntar, nu se poate spala, imbraca sau hrani singur. Psihologii sunt de parere ca pentru ca bebelusul sa aiba la nastere cel putin gradul de maturitate al unui pui de maimuta (de ex al unui cimpanzeu) ar trebui sa mai stea in burta mamei cel putin inca noua luni, dar acest lucru nu este posibil deoarece copilul ar creste prea mult si nu ar mai putea sa se nasca Acesti psihologi considera primele noua luni de viata ale copilului ca pe o perioada extrauterina a gestatiei, daca putem spune asa.

Cu alte cuvinte copilul devine cu adevarat pregatit pentru viata abia dupa cel putin noua luni de la nastere, adica atunci cand a dobandit deja o relativa independenta (se poate misca voluntar, poate sta in picioare, se poate rostogoli, poate manca singur unele alimente (de ex. biscuiti), are o alimentatie diversificata (nu mai este complet dependent de laptele mamei) si are reactii emotionale diferentiate.

Potrivit acestei teorii, copilul are nevoie de prezenta mamei minim in aceasta perioada a primelor sale luni de viata. Concediul de crestere a copilului, care in Romania are durata de doi ani de la nasterea copilului, nu este doar o masura de incurajare a natalitatii, ci este in primul rand justificat de descoperirile psihologiei dezvoltarii care subliniaza nevoia copilului de a fi alaturi de mama sa in acesti primi ani de viata.

In trecut, legislatia nu permitea mamelor sa ramana cu bebelusii mai mult de trei luni dupa nastere, iar cei mici erau plasati fie in ingrijirea bunicilor, fie la cresa. In mod ideal acestea ar trebui sa fie considerate solutii limita pentru situatii exceptionale. Copilul insa are nevoi precise pe care i le poate satisface cel mai bine mama sa (exceptand cazurile rare in care mama nu supravietuieste sau din cauze obiective nu isi poate indelini rolul). Dar nu despre aceste exceptii doresc sa vorbesc, ci despre cazurile in care mama este sanatoasa si exista conditii ca ea sa fie langa copilul sau.

Intre copiii ai caror mame s-au intors la slujba in cursul primului an de viata al bebelusului si cei ai caror mame au ramas acasa pana in jurul varstei de doi ani a celui mic pot fi constatate cu usurinta diferente in dezvoltarea emotionala, in gradul lor de independenta si in nivelul nevoilor lor de a fi securizati, in favoarea celor din urma.

Bebelusii si copiii mici au nevoie de un mediu securizant si constant pentru a se putea dezvolta armonios si prezenta mamei face parte din aceasta constanta. Cand o mama ia decizia de a relua serviciul inainte ca cel mi csa implineasca un an, este important sa puna in balanta argumentele pro si contra si mai ales sa ia in calcul nevoile afective ale copilului care de cele mai multe ori sunt mai importante decat cele materiale. In plus timpul trece repede si cu folos alaturi de copii nostri, iar angajatorii sunt obligati prin lege sa ne pastreze locul de munca pe toata durata concediului de crestere a copilului.

Un copil care a stat alaturi de mama sa mai mult timp este mai putin susceptibil sa devina sensibil la separarea de aceasta (sa dezvolte anxietate de separare) si are mult mai multe sanse sa se simta in siguranta si sa dobandeasca incredere in viata si in cei din jur, si astfel sa accepte mult mai usor provocarile fiecarei noi varste (reintoarcerea mamei la serviciu, bona, gradinita, scoala, etc)

Poate ca pentru unele mame concediul poate fi o perioada mai grea din punct de vedere financiar, dar este in fond o investitie pe termen lung, pentru ca in principiu un copil care a fost impreuna cu mama sa unul sau doi ani are mult mai multe sanse sa devina un copil, un adolescent si un tanar independent, bine adaptat la realitatile sociale si mult mai usor de crescut, decat un copil care ramane cu unele nevoi afective de baza nesatisfacute din primul an de viata datorita reintoarcerii premature a mamei la serviciu. Acesti din urma copii pot avea in timp nevoie de mai mult atentie, de validare continua si de securitate si pot sa aiba dificultati in adaptare.

Nu doresc sa sustin orbeste punctul de vedere conform caruia mamele trebuie cu orice pret sa stea cu copilul doi ani, deoarece in viata pot exista tot felul de situatii speciale care necesita a fi privite intr-un context particular. Doresc insa sa subliniez faptul ca este ideal ca mama sa ramana langa copilul mic cat mai mult timp in masura in care acest lucru este posibil.